M-am căsătorit cu soțul încă când aveam câte nouăsprezece ani. Înainte David se străduia pentru relația noastră, dar acum totul s-a schimbat.
De asemenea, noi avem un fiu de cincinsprezece ani pe nume Marius. Noi încercăm să fim niște părinți buni, dar din cauza disputelor noastre permanente suferă și copilul.
Noi ne certăm des cu soțul pentru că îmi acordă puțină atenție mie și fiului. Nu depune efort pentru confortul casei și nu își face griji pentru noi. Iar eu atât de mult îmi doresc asta. Deja nu mai știu cum să îl fac să înțeleagă că eu vreau mai multă dragoste și mângâiere din partea lui.
David este de părere că eu pur și simplu am pretenții și că la noi totul este minunat. Iar eu nici măcar nu îmi amintesc când dragul meu soț mi-a făcut un compliment, mi-a dat flori și cand a avut grijă de mine.
După una dintre certuri eu am hotărât să ne despărțim. Căci m-am săturat să aștept soțul cu mâncare și cu speranța că el în sfârșit mă va observa și îmi va aprecia efortul; că el, în sfârșit, se va strădui să facă ceva plăcut pentru mine. Dar, din păcate, eu aud doar mornăială sub nas și o nemulțimire permanentă.
Eu nu am știut cum să-i spun fiului despre despărțirea noastră.
Nu am știut cum va reactiona. Dar, totuși, noi ne-am făcut curaj și i-am spus. Marius s-a întristat și a încercat să ne împace.
Și a reușit…
El ne-a amintit despre toate momentele noastre de fericire care vor rămâne pentru totdeauna în inima mea. Marius ne-a impus să vorbim și să rezolvăm toate problemele care ne îngrijorează.
Eu m-am împăcat cu soțul și acum aud complimente în fiecare seară. S-au întors acele sentimente pe care le aveam la început.
