Mă întorceam acasă din sat. Drumul spre oraș din satul nostru nu este atât de bun. O parte din asfalt în general este format doar din pietre, gropi solide, așa că nu veți găsi de multe ori niciun mijloc de transport aici, pentru că este foarte greu de condus. Ziua nu este ușor sa mergi pe acest drum, ca să nu mai vorbesc de seară. Suntem nevoiți să conducem foarte rar. M-am uitat la ceas și am văzut că este două noaptea. Era târziu și totul din cauza gropilor alea. Peste tot în jurul meu era întuneric și de fiecare data când mă uitam în jur mi se părea și mai dens întunericul, mai ales când aprindeam farurile.
Am trecut deja de porțiunea de stepă și apoi începea pădurea. Văd un bărbat pe drum. Era îmbrăcat în negru, s-a uitat la mașina mea și nici nu a reacționat. Am crezut că bărbatul mergea pentru că și-a pierdut orice speranță de a opri o mașină. Era aproape imposibil, pentru că nu erau alte mașini în timp ce eu conduceam. M-am gândit să mă opresc și să îi ofer un loc. S-a apropiat de mașină, a deschis ușa, și s-a așeazat foarte repede pe bancheta din spate.
Am hotărât să-l întreb de ce mergea atât de târziu pe drum, pentru că era deja noaptea târziu și era înfricoșător. S-a uitat la mine și a tăcut. În general era cam ciudat și ochii îi erau foarte tulburi. Fața lui era subțire, pielea încordată și respira greu. Mirosea foarte neplăcut. Hainele îi erau foarte murdare. În acel moment m-am întrebat de ce i-am oferit loc în mașină, pentru că acum mirosul lui oribil se va infiltra în tot interiorul mașinii, atunci nu voi mai putea ventila mașina. Am încercat să-l întreb ceva pe acel om, dar nu a vrut să vorbească cu mine deloc.
Într-un moment am ajuns în oraș. L-am lăsat pe acel om înainte de a ajunge în centrul orașului nostru și am plecat acasă. Tot drumul m-am gândit cum să-i spun soțului meu despre aventura mea nocturnă. Ajungând dimineața, iubitul meu tocmai se trezise și se pregătea de muncă. I-am povestit că am luat un bărbat străin în mașină când mă întorceam din sat și i-am mai spus că mirosea urât și că toate hainele erau murdare și a tăcut tot drumul.
Marian, numele soțului meu, a reacționat ciudat la povestea mea și mi-a spus să nu mai iau în mașină tot felul de boschetari. Nici măcar nu știe dacă este într-adevăr un boschetar. Acum nu înțeleg care dintre ei este mai surprinzător, soțul meu, care nu știe nimic desprea acea persoană, dar spune că este un boschetar, sau acel bărbat murdar ce hoinărea noaptea.
