Veronica era un copil foarte liniștit la școală. Mereu își ajuta colegii. Nu am observat niciodată să o supere cineva. Dar cu timpul ea a început să își bată joc de cei de o vârstă cu ea. Despre asta am decis să vorbesc cu tatăl elevei.
-Domnul Alex, știți despre comportamentul fiicei dvs. de la școală?
-Da, știu. Și mai știu că colegii își bat joc de ea și dvs, în calitate de director al școlii, nu doriți să observați asta.
-Eu nu că nu îmi doresc, eu pur și simplu nu văd. De fiecare dată când am lecție cu ei toți copiii sunt cuminți, nimeni nu se ia de nimeni, mai ales de Veronica. Iar ea începe a arunca hârtie mototolită în colegi și să tragă de păr alte fete.
-Adică e normal dacă cineva își bate joc de fiica mea. De ce atunci când ea vrea să se apere – nu este normal?
-Anormal este că Veronica are acest comportament. Faceți ceva în această privință, vă rog!
-Dar poate va fi mai bine dacă o veți crede pe ea. Ea nu minte. Fiica mea în fiecare zi vine acasă cu vreun caiet rupt sau cu manualele mâzgălite. Și pe bancă îi mai scriu diferite prostii.
Cu greu l-am crezut pe domnul Alex, dar totuși am decis să verific. Și, după cum s-a dovedit, fata nu inventa nimic. Probabil că tatăl ei bine făcea că o învăța pe Veronica să se apere.
