Anul trecut fiica mea s-a dus în clasa 1. Își făcea foarte multe griji pentru că totul era nou și neobișnuit pentru ea. Desigur că la primul sunet am mers toți împreună, căci prima zi e cea mai grea, nu știi cum va fi, mai ales pentru un copil de 6 ani – este ceva necunoscut.
În prima zi de școală toți s-au adunat bucuroși la careul de sărbătoare. Fiica mea, Anastasia, a făcut cunoștință cu colegii și și-a făcut noi prieteni. Eu tot am făcut cunoștință cu părinții care tot au venit să-și susțină copiii. Am format un colectiv minunat și profesoara copiilor noștri ni s-a părut un om pozitiv.
Apoi am observat o fată era singură. Ea vorbea cu colegii dar cu ea nu era nici mama, nici tata. Era clar că nu se simțea bine și puțin îi era frică. Ana-Maria era cam timidă, cu ochi mari, albaștri – o adevărată frumusețe. Ea tot s-a împrietenit cu fiica mea și ele se împacă bine.
Am aflat că mama fetei mai are un băiat. El e încă foarte micuț, are doar 4 luni. De aceea Ana-Maria a fost nevoită să devină independentă la o vârstă atât de fragedă. Dar se descurcă, chiar dacă își face niște griji. Doamna Ana se poate mândri cu fiica ei, dar nu trebuie să uităm despre faptul că ea încă e mică și nu poate fi atât de independentă cum își dorește.
Ana-Maria e încă atât de mică, dar foarte independentă și responsabilă și mereu o ajută pe mama ei. Și la școală este o elevă ascultătoare și depune efort să învețe bine. Uneori vine la noi pentru că s-a împrietenit foarte bine cu Anastasia și petrec timpul împreună. Mă bucur că fata mea are așa prietenă bună cum e Ana-Maria.
Chiar și oamenii în vârstă nu sunt atât de curajoși și independenți, cum sunt unii copii care sunt foarte mici. Dar în ciuda aceste independențe, ei trebuie mereu susținuți pentru că aceasta e cea mai mare motivație, atât pentru maturi, cât pentru copii. Fiecare are nevoie de atenție și susținere.
