Fiul meu a uitat să mă felicite cu ziua de naștere.

Eu locuiesc singur, soția mea a murit demult. În curând voi împlini 65 de ani, sunt demult pensionar. Locuiesc într-un apartament cu o cameră, care l-am procurat împreună cu iubita mea când aceasta era în viață. Îmi este foarte greu fără ea, o iubeam foarte tare pe Florina mea, așa era numele soției mele dragi. Am fost împreună toată viața, cum se spune și la bine și la rău până nu ne-a despărțit moartea.

Florina era foarte bolnavă în ultimii ani, o dureau oasele și avea diabet. Ultimul lucru ce l-au descoperit, a fost cancerul mamar în a treia stadie. Ne-am luptat mult cu această boală. Am fost nevoiți să ne vindem apartamentul cu 3 camere și să cumpărăm acest apartament cu o cameră.  Într-un cuvânt, toți banii se duceau pe lecuirea soției mele. Însă Dumnezeu a luat-o de la mine, iar acum unica mea fericire sunt copiii și nepoții mei.

Când soția mea era încă în viață, educam doi copii minunați pe nume Laura și Sorin. Fiul este mai mare decât fiica mea cu 5 ani. Ambii au crescut și și-au găsit locul în viață. Laura s-a căsătorit în alt oraș, un pic îndepărtat de casă, 1000 km, de aceea vine acasă foarte rar. A născut recent al doilea copil. Îmi văd nepoții mai des pe poze decât în realitate. Câteodată o rog pe fiică să îmi trimită fotografii prin poștă, pentru a îi vedea pe acești îngerași. Un an în urmă eu am fost la ei în vizită.

Laura și-a aranjat bine viața, are un bărbat cumsecade, care a construit casa lor, văd că o iubește și o respectă atât de tare, încât aproape o duce în brațe. Copiii au de toate, mai pe scurt sunt foarte fericit pentru ea. Este bine că are o astfel de soartă. Fiul meu locuiește lângă mine, în același bloc. Are soție și un fiu – Dumitru. Deși suntem vecini cu Sorin, el mă vizitează foarte rar. El spune că are mult de lucru și nici măcar nu are timp pe familie. Eu înțeleg totul, însă îmi este obijduitor, l-am educat și l-am crescut toată viața, iar el nici măcar nu intră la mine să mă întrebe cum sănătatea.

Mă plimb foarte des cu nepotul meu lângă terenul de joacă. El este foarte bravo, a finisat clasa a 2-a cu excelență, frecventează secția de șah. Îmi spune permanent: – Mulțumesc, bunicule, că m-ai învățat acel joc, acum iau mereu primul loc. Cu toate acestea, într-o zi s-a întâmplat o situație neplăcută. Era ziua mea de naștere. Am invitat doi vecini, care îmi erau și prieteni. Îmi doream să sărbătoresc, să îmi aduc aminte de tinerețe.

Desigur, cum fără copiii mei, Laura, ca deobicei, nu putea să vină, dar m-a felicitat foarte frumos. Îl sunam pe fiul meu, însă el nu ridica receptorul. Așa și a trecut ziua, fără ca el să mă sune înapoi și să mă felicite. Chiar a uitat? Am depus atâta efort pentru el, i-am găsit un loc de muncă bine plătit și i-am dat mașina mea. Mă străduiam să educ o persoană cumsecade, iar el a uitat de tatăl său. Uite așa se întâmplă în viață, te strădui, dai tot ce ai, iar în schimb nu primești nimic. 

Оцініть статтю
Fiul meu a uitat să mă felicite cu ziua de naștere.