Suntem o familie de savanți, implicați în fizică arhitecturală. Cu trei ani în urmă a avut loc un eveniment la care noi nici măcar nu am visat. S-a dovedit că sunt însărcinată. Soțul meu era în al șaptelea cer și aștepta cu nerăbdare nașterea pruncului. Îi era indiferent dacă va fi fetiță sau băiețel, important era să se nască sănătos.
Eu însă, eram de o altă părere. Nu plănuiam copii, până nu-mi fac o carieră de succes. Sarcina mea decurgea foarte greu. Am avut toxicoză, umflături, intoleranță la miros, tensiune ridicată, obezitate și încă multe altele.
Această stare era iritantă nu doar pentru mine, dar și pentru șefii mei. Aceștia adesea îmi propuneau să-mi iau concediu.
Eu sunt – workaholic! Îmi iubesc job-ul și nu-mi place starea în care mă aflu. Visam să mă duc la facultate, să intru în laborator, să-mi ocup locul de muncă din fața microscopului și să le fiu de folos oamenilor de acolo.
De fiecare dată mă străduiam să creez ceva nou, ceva pentru care aș primi o distincție. Acesta era sensul vieții mele. Din păcate, toată sarcina mi-am petrecut-o în concediu. După nașterea copilului am avut depresie. Îmi părea rău că am lipsit timp de 12 luni și mi-am pierdut toate cunoștințele din cauza copilului. Chiar nu înțeleg despre ce fericire poate fi vorba. În scurt timp copilul a început să mă irite.
Ultima picătură fusese când soțul meu a primit un nou post de muncă și o invitație la UAEU. El a obținut un post de frunte într-un laborator din Djeddi. După această noutate am înțeles că îmi pierdusem sensul vieții, mereu îmi descărcam emoțiile pe copil, plângeam și mă enervam.
Strigam la soțul meu, că atâta timp cât eu eram însărcinată, acesta făcea totul pe la spatele meu – își atingea obiectivele, la care visam și eu. Nu-mi plăcea faptul că el se mută în Arabia Saudită. Am renunțat să merg cu el în Djeddi, fiindcă nu am vrut să mă simt pe planul secundar. Am nevoie de o recunoaștere științifică, nu-mi trebuie familie. Am fost și la psiholog. Mă ajuta doar periodic.
Înainte de plecarea soțului, am depus o cerere de divorț și am renunțat la copil. El era șocat! A încercat să mă convingă să-mi schimb părerea, dar totul era în zadar, demult am hotărât totul.
Peste trei luni noi am divorțat, iar copilul a rămas cu tata. În Djeddi ei au zburat cu soacra, care îl va ajuta cu copilul.
Cel mai straniu e că nu-mi pare rău de alegerea făcută. Am revenit la facultate și am început să muncesc, fiindcă anume eu sunt demnă de a fi cea mai bună și de a ocupa locurile cele mai prestigioase în laboratoarele din străinătate.
Nu ascund acest lucru – sunt o femeie deșteaptă și aș putea să obțin multe în viață, dar familia și copiii nu sunt pentru mine.
