Cu o zi înainte mi-au spus pe telefon să vin cu actele până la sfârșitul săptămânii. Deja credeam că sigur mă vor admite, dar oricum îmi făceam puțin griji.
Când traversam trecerea am ajutat o bătrânică să treacă și ea. Nu am auzit niciodată atâtea cuvinte frumoase în adresa mea. Mi-a urat baftă, ceea ce mi-a dat și mai multă încredere.
Am ajuns la destinație și am scris cerere. Totul era bine. Mi-au spus că mă vor accepta și să nu-mi fac griji. Cu o mare relaxare am plecat acasă. Deja eram nespus de fericită că totul s-a primit atât de ușor și minunat.
O săptămână mai târziu, m-au sunat și mi-au spus că deja au înscris un flux de studenți și că nu m-au acceptat.
M-am mirat și le-am amintit că am vorbit pe telefon și în sala în care am depus cererea mi-au spus că voi trece. Doamna mi-a pus că au acceptat studenți cu medie mai mare.
M-am întristat, am devenit confuză și m-am îndreptat în altă direcție, nu în cea în care trebuia. Mergând o distanță destul de mare, mi-am dat seama că nu merg unde trebuie. Atât de mult aveam nevoie de acest loc la universitate. Visam să ajung acolo.
Mergeam spre casă și tot drumul încercam să nu plâng. Acasă am izbucnit în lacrimi. De ce nu am noroc? De fapt, niciodată nu am nororc. Poate că design-ul nu este pentru mine și ar trebui să îmi caut o profesie în alt domeniu.
Mulți cunoscuți au fost admiși imediat la universitățile la care și-au dorit. Sper că în această săptămână voi fi și eu admisă undeva.
Recent m-am înscris la cursuri de make up și am venit, dar a trebuit să aștept încă o lună pentru că au uitat să mă treacă pe lista candidaților și m-au mutat pe săptămâna viitoare.
