Lucrez de câțiva ani profesoară de limba engleză pentru clasele mari. Încă de la șoală îmi place această materie, așa că am absolvit facultatea de pedagogie și m-am angajat în acest domeniu. Mai ales că îmi plac copiii. Mereu îmi ridică dispoziția.
În una dintre clase, dacă nu greșesc, la acel moment, în clasa a 6-a era un băiat, Daniel, capabil, era eminent. Mama lui depunea tot efortul ca fiul ei să termine școala cu 10 pe linie.
Știa foarte bine matematică, dar la engleză nu i-ar fi încurcat dacă mai exersa.
Și iată că într-o zi a venit mama lui la mine, am vorbit, ea m-a întrebat despre reușitele fiului ei. A luat numărul meu de telefon.
La început nu am înțeles de ce îi trebuie numărul de telefon dacă băiatul la școală poate suna dirigintele care poartă responsabilitate pentru el. Mă gândeam că, cine știe,este pentru orice eventualitate.
Dar apoi am înțeles…
De fiecare dată când Daniel nu se descurca cu temele pe acasă mama lui mă suna fără încetare și mă întreba cum este corect și mă ruga să îi dau răspunsurile. I-am spus că le-am explicat la școală. Dacă Daniel nu a înțeles, poate să vină la mine la lecție și îi voi explica din nou. Nu vreau acasă, în timpul meu liber, să îi explic fiecăruia. Pentru asta există școala.
Dar asta nu a împiedicat-o și a continuat să mă sune. Nu aveam altă soluție decât să blochez numărul. Căci acasă vreau să mă odihnesc, să plec undeva, să mă ocup cu ceva interesant, nu să lucrez suplimentar.
După aceea ea le spunea tuturor ce profesoară rea sunt și cât de rău explic materia. Dacă vrea poate să angajeze un profesor pentru meditații sau îi voi explica la școală.
Nu puteam să înțeleg tupeul femeii. Înțeleg când suni cu ceva urgent. De exemplu: fiul ei când e la lecția mea nu răspunde la telefon, iar ea trebuie să-l ia sau își face griji, poate s-a întâmplat ceva, dar nu de fiecare dată când Daniel uită cum se traduce un cuvânt.
