Nu cred în superstiții. Poate a fost întâmplător?

La vârsta de 19 ani, fratele meu lucra în calitate de consilier principal la o tabără de sănătate pe malul mării. Avea un post responsabil și interesant în același timp: să organizeze și să promoveze concursuri, sărbători, discoteci. Să unească copiii și personalul pedagogic.

Când a venit vacanța de vară, stăteam plictisit, fără vreo ocupație. Fratele meu mi-a propus să merg cu el și eu i-am acceptat propunerea.

Prima jumătate a zilei a trecut banal. Copiii au fost minunați, educatorii și consilierii au fost prietenoși și persistenți. Dar cu managerul, cumva nu ne-am împăcat. Era un domn zdravăn, de vreo 50 de ani, cu capul chel, ochi negri și mustață neagră. Toți îl numeau Dnul Decebal. Bărbatului deodată nu i-a plăcut de fratele meu.

Dnul Decebal era pretențios la toate: ba n-ai predat echipamentul sportiv la timp, ba nu l-ai invitat să fie judecător la concurs, ba n-ai acordat destulă atenție echipamentului muzical. Cu toate că fratele meu, Ioan, a fost un consilier bun, Dnul Decebal nu înceta să se agațe de el. Privirea lui rece și ostilă mă înfricoșa. Majoritatea stăteau departe și mereu îi făceau pe plac.

Cinci zile mai târziu, Ioan s-a îmbolnăvit. Îi curgea nasul și avea dureri de cap. Acest lucru s-a întâmplat înainte de programul de seară, așa că am chemat o asistentă.

– Stai liniștit, îmi va trece, spuse fratele meu.  – Probabil e de la oboseală și căldură. Conectează echipamentul, cât timp voi sta întins.

Conectând microfoanele, am văzut sub masa de lucru al lui Ioan, niște pene negre legate cu ață neagră.

– Ioane, ce prostie mai e și asta? Uite!

– Poate copiii le-au pierdut?  – Nu avea timp să se clarifice. – Aruncă-l și gata.

Noaptea, după închidere, le-am povestit doamnelor-consiliere.

– Ei bine, n-ai auzit ce se spune despre Dnul Decebal? au zis fetele în unison.

– E vrăjitor, spuse ele. – Din cauza lui, doi consilieri au demisionat vara trecută. Ioane, nu i-ai dat rolul principal la concurs, de aia și îți face vrăji.

Am mai vorbit puțin, apoi am mers la culcare. Din păcate, treaba-i făcută deja. A doua zi, nu s-a întâmplat nimic suspect. După închidere, am rămas să facem un playlist pentru mâine, iar dimineața Ioan s-a uitat sub masă. Penele negre erau la locul lor. Ce naiba mai e și asta! L-au aruncat din nou, iar după micul dejun le-am spus și celorlalți.

Fetele, desigur, s-au speriat.

– Liniștiți-vă, fetelor, spuse Ioan. – Dacă mai găsesc așa ceva, voi duce această descoperire la șeful taberei.

În seara următoare am primit un avertisment de furtună. Un vânt îngrozitor, valuri uriașe și o furtună aprigă.

Dnul Decebal alerga îngrijorat prin tabără. Părea ciudat. Părul lui era dezordonat, ochii mari, fața strâmbă. Ceva striga pe-acolo, se frământa și își strângea mâinile. Pentru prima dată avea nimic de comentat. Când vremea s-a potolit, ne-am dus să facem un anunț la difuzor. Ne-am uitat sub masă – pene negre.

Ioan le-a înfășurat într-o cârpă și s-a dus la șef. Șeful nu l-a întrerupt, a ascultat cu atenție și din anumite motive nu a fost surprins.

– Ei bine, bravo. Și acum arată-mi ce ai adus acolo.

Uitându-se cu atenție, a scos penele afară și i-a dat foc. Cenușa a îngropat-o sub un copac. Apoi a spus o rugăciune.

Sufletul meu s-a liniștit și apoi fiecare ne-am apucat de treburile noastre.

A doua zi dimineață am venit la stadion. Era pustiu, toți erau la mare. Ne-am dus acolo după sunetul vocilor de copii.

– Bună dimineața, Ioan! Bună dimineața, Mirel!  – ne-a salutat consiliera Iulia, – ați auzit vestea?

Dnul Decebal a plecat la Suceava după niște acte și a nimerit în accident. L-a luat Ambulanța. În cele din urmă, nu am mai auzit nimic despre el.

Оцініть статтю
Nu cred în superstiții. Poate a fost întâmplător?