Nu ne vom obișnui niciodată cu cruzimea oamenilor.

Ne confruntăm deseori că oamenii maturi îl tratează crud și grosolan, iar copiii îl tachinează și îl hărțuiesc. Acum două zile am fost alungați de la locul de joacă pentru că copilul nu este ca toți ceilalți.

Este foarte ciudat când o persoană îi spune altei persoane „nu ai loc printre noi”. Nu fiecare are de afacere cu un copil bolnav, dar se întâmplă că o persoană sănătoasă devine invalidă într-o clipă.

Tocmai am vorbit cu un prieten despre un copil care era complet sănătos. La vârsta de 7 ani, creierul lui a fost pe jumătate distrus, și-a pierdut toate abilitățile, până la zero. Este cineva pregătit vreodată pentru asta? Nu cred.

Dizabilitățile pot fi diferite, dar toate sunt teribil de grele, pline de durere și disperare. Anișoara vine la Silviu al meu, îți jur că nu vrea să plece.

Fetița nu îi observă defectele, iar dacă observă, nu întreabă. Ea este doar un copil și Silviu la fel, doar un copil. Ei râd până la lacrimi, se joacă, învață unul de la altul.

Noi nu ieșim la locul de joacă pentru a nu auzi întâmplător că „copii bolnavi nu au loc printre cei sănătoși și trebuie îndepărtați”.

Eu înțeleg că toată lumea încearcă să se lege doar cu ce este mai bun, dar sunt foarte recunoscătoare părinților, ce permit copiilor lor sănătoși să se joace cu copilul nostru, mai ales celor, care nu văd absolut nici-o problemă în asta.

De ce la noi nu este așa?

„Cât de mulți copii aveți în scaune cu rotile” m-am uimit când eram în reabilitare în Dusseldorf.

Nu, mi-a răspuns prietenul, sunt mai mulți decât la voi, deoarece nu se ascund. Pentru ei există rampe, lifturi speciale la fiecare stație de metrou, uși convenabile în supermarketuri și tot ceea ce au nevoie persoanele cu nevoi suplimentare.

România mereu încerca să arate sănătatea și bunăstarea națiunii, evitând tot ce era suplimentar. Au construit case fără lifturi, borduri înalte astfel, avem un mediu într-atât de inaccesibil, unde nu că o persoană într-un scaun cu rotile nu poate trece, nici măcar un cărucior nu poate trece.

Avem copil care a fost victima greșelii obstetricienilor. Silviu are paralizie cerebrală. El este deștept, liber, cântă cu măiestrie la chitară și ne ajută la gospodărie în sat. Dacă o femeie s-ar apropia de noi pe locul de joacă și i-ar cere să se îndepărteze, mi-aș trezi alter ego-ul. Iar acesta este nemilostiv. Nu aș sta nemișcată.

Există foarte mulți copii în scaune pe rotile în Galați și Brăila.Acolo le-au făcut condiții, sanatorii, bazine, săli de sport speciale. S-a observat că oamenii ce trec alături de ei, se stăruie să nu îi privească, astfel copii nu se simt obișnuiți și sănătoși.

Dar de ce fac asta? Le este friică să fie „infectați de durere”? Sau că vor pierde ceva? Care e problema?

Învăța-ți-vă copiii să nu împartă oamenii în grupe separate referioate la capabilitățile lor fizice. Să nu arate cu degetul, să nu întrebe ceva în plus. Aceștia sunt oameni la fel ca și voi. Ba chiar ar putea să vă fie și prieteni.

Nu trebuie să vă lăsați privirea în jos.

Оцініть статтю
Nu ne vom obișnui niciodată cu cruzimea oamenilor.