De când mă țin minte, copilăria mea a fost îngrozitoare. Părinții mă batjocoreau, mereu strigau la mine și mă băteau. Nu am știut ce-i aia bunătatea sau căldura părintească și mereu mă simțeam în primejdie, ma supăram și nu înțelegeam de ce ei se comportă astfel cu mine.
Când aveam 16 ani, tati ne-a părăsit. Rămăsesem doar eu și mama. Pe atunci mă gândeam că mai rău nu poate fi, dar mă înșelasem.
Mama a început să bea, iar viața mea s-a transformat într-un iad. Nu mai puteam rezista și am decis să fug de-acasă.
Am plecat în alt oraș și de la început îmi era foarte greu. Întrucât încă nu am atins majoratul, aproape nimeni nu vroia să mă angajeze și totuși mai găseam câte ceva de lucru. După care, am făcut cunoștință cu viitorul meu soț. Era cu mult mai mare decât mine, avea 29 de ani. Îi sunt mulțumită lui nespus de mult pentru că are grijă de mine.
Momentan creștem un băiețel pe nume Iulian, dar recent s-a întâmplat un lucru oribil – Iulian a fost internat la spital, are alergie la arahide. Bunica nu știa că Iulian e alergic și l-a hrănit cu ele când eu nu eram la fața locului.
Medicul de la spital, care era fratele tatălui meu m-a recunoscut și a decis să-mi zică tot adevărul despre copilăria mea.
Am aflat că, de fapt, am avut un frățior și când aveam vreo 5 ani i-am dat arahide, fără ca să știu că este alergic la ele. Ambulanța nu a reușit să vină la timp și frățiorul meu a murit. Nu-mi reamintesc deloc acest lucru.
Din acel moment a început violența și batjocura la persoana mea. Eram chiar micuță, de ce ei cred că e greșeala mea?
Eram șocată când am auzit această istorie, dar totuși am hotărât să mă întâlnesc cu mama.
Când Iulian s-a însănătoșit, am mers împreună în vizită la bunica. Mama nu era încântată de vizita noastră și nici nu voia să mă asculte. L-am luat pe Iulian de mânuță și am plecat. Mă gândeam cum e posibil ca o mamă să nu-și poată ierta copilul…
