Prietena mea, Nicoleta, are deja un fiu mare, de șaptesprezece ani, Cătălin. El este un tânăr căruia îi plac distracțiile și care nu observă câte eforturi face mama sa.
Nicoleta uneori se întristează pentru că vrea cu adevărat să-i facă pe plac, iar el nu știe să aprecieze asta. Dar, pe de altă parte, prietena mea îl înțelege pentru că și ea a fost de vârsta lui și înțelege că el acum are alte preocupări și valori.
Recent, Nicoleta a pregătit o cină gustoasă și sănătoasă, compusă din bucatele preferate ale lui Cătălin. Dar băiatul a refuzat să manânce. La fel, mama lui a vrut să vorbească cu el, să-l întrebe cum îi merg treburile, dar această dorință nu a fost reciprocă.
Iar apoi, Cătălin i-a spus mamei că s-a săturat de grija ei și că el nu mai este mic. Prietena mea nu s-a supărat, ci s-a gândit că el poate chiar are nevoie de spațiu personal.
Iar ziua următoare Nicoleta a plecat pe două zile la țară pentru a avea grijă de grădină. Dar fiului nu a reușit să îi spună, și el, când a ajuns acasă și a văzut că mama lui nu este, a început să se învinovățească că a supărat-o.
Cătălin a început să își facă griji pentru Nicoleta și nu își putea găsi locul. Intruna o suna, dar ea nu auzea telefonul și nu răspundea la apel. Atunci Cătălin și-a sunat bunica și ea i-a spus unde este mama lui.
Băiatul a plecat la Nicoleta și și-a cerut iertare pentru cuvintele lui și pentru comportamentul lui. El a înțeles cât de scumpă și importantă este ea pentru el. De atunci, mama și fiul ei trăiesc în armonie.
