Era o dimineață a duminicii minunată. Am fost la biserica din apropierea casei mele. Era sărbătoarea de Paște. M-au îndemnat să urc pe scenă și să împărtășesc cum mi-am schimbat viața. Inima mea a tresărit de la acest gând ce s-a prăbușit în conștiința mea: trebuie să le povestesc. Ezitând un pic, urcasem până la urmă…
-Mă numesc Elena – cu asta am început istoria mea.
M-am născut într-o familie ce mă detesta. Părinții mei serveau și se certau permanent. Trăiam cu un sentiment de frică, vroiam să mă ascund undeva și să fiu singură. Anii treceau, eu așa și creșteam în acel anturaj. La școală m-am legat de o companie proastă, care m-a învățat să înjur, să beau, să fumez și multe altele.
Petreceam mereu timpul împreună, privind seriale și jucându-ne la calculator. La început era pur și simplu distractiv, dar cu timpul nu puteam trăi fără jocuri la calculator, apropo iubeam jocurile agresive cu omoruri.
Omorând pe cineva în joacă îmi imaginam părinții și aveam gânduri să fac asta și în realitate. Mi-a plăcut un băiat din acea companie. Am început să ne întâlnim peste jumătate de an, însă el m-a folosit și m-a abandonat imediat, iar peste câțiva ani s-a căsătorit cu alta.
După mulți ani de depresie, mă duceam acasă după o seară cu prietenii mei, și derulam în fața ochilor toată viața mea. Nu vedeam nici un sens într-o astfel de viață. Da, am crescut și am început să lucrez, aveam prieteni și părinții mei erau încă în viață. M-am afirmat ca personalitate, dar ce va fi mai departe și pentru ce ?
Intrând în casă am văzut cum părinții mei se ceartă din nou, eram sleită de putere și pur și simplu m-am dus în camera mea și m-am încuiat acolo. Aprinzând o țigară și uitându-mă la fum, am închis ochii ca să visez la cea mai obișnuită liniște. Când am simțit miros de fum, am deschis ochii. Totul a luat foc împrejur.
-Ce ai făcut? Ți-ai pierdut mințile? – striga mama din camera de alături.
Eu eram în panică, au sosit pompierii și printr-un miracol o mare parte din casă a fost salvată și nimeni nu a fost rănit.
Tata a ridicat mâna pentru a mă lovi, dar l-a oprit un bărbat necunoscut cu soția lui. Noi eram afară atunci.
-Ești bine? – a întrebat el.
-Sunt în regu… – am început să spun, dar nu puteam să continui, deoarece asupra mea s-au năvălit toate emoțiile adunate.
Am căzut în genunchi și plângeam un timp îndelungat. Femeia m-a acuprins și a rămas lângă mine. După ce m-am liniștit, ei mi-au povestit, că au trecut și ei prin așa durere, iar Dumnezeu i-a ajutat să treacă peste ea. Acum ei s-au schimbat și trăiesc o viață fericită. M-au invitat la o cafenea, unde m-au servit cu o cafea fierbine și un desert. Erau niște oameni foarte buni, de care nu am avut parte în viața mea. Ei mi-au povestit, cum Dumnezeu le-a schimbat viața și m-au invitat la biserică la o sărbătoare.
-Așadar, acum sunt cu voi, la sfintele Paște, iar bărbatul și femeia sunt pastorii acestei biserici. Le sunt foarte recunoscătoare pentru asta, deoarece ei sunt oamenii, care mi-au arătat cum este să fii acceptat cu adevărat.
