Locuiesc cu soția mea de mai bine de doi ani. Nu de mult timp, suntem împreună, pentru că înainte de căsătorie ne-am întâlnit foarte puțin, doar trei luni. Dar ne-am iubit și ne-am simțit fericiți împreună. Locuim cu Ioana într-o casă cu mama ei, Dna Teodora. Mama Ioanei a locuit singură cu fiica ei, înainte de căsătoria noastră, căci tatăl Ioanei a murit când ea era foarte mică. Așa că, imediat după nuntă, ne-am hotărât să locuim cu Dna Teodora, deși nu prea am vrut, dar soția mea a insistat și eu m-am supus.
Ulterior am regretat. La un an după conviețuirea noastră, Ioana a rămas însărcinată, iar mai târziu a născut o fiică. M-am bucurat, dar totuși îmi doream un fiu, așa că îi spuneam mereu Ioanei să nu lăsăm visul meu pe mai târziu și să mai încercăm o dată să concepem un fiu.
Totul a fost bine în familia noastră, până când soacra mea nu a început să se implice în relația noastră cu Ioana și în creșterea fiicei noastre. Ba asta nu-i corect, ba altceva nu era corect, ba mă întorceam târziu de la muncă, ba nu mi-am înfășat corect fiica, ba nu am cumpărat scutece de care trebuie, iar pe 8 martie nu i-am dat florile care trebuie. Nu înțeleg ce s-a întâmplat cu soacra mea, căci până acum totul a fost bine. Soția mea îi ține apărarea mamei sale, spune, că mama are probleme cu tensiunea, și să nu o enervez, și să-i fac pe plac. Într-o zi, la micul dejun, i-am spus Ioanei că îmi doresc un fiu. Dar, Dna Teodora, așa a început să țipe la mine de parcă vreau să fac ceva groaznic, dar nu să am un al doilea copil. Spune: – Mă doare inima, abia suport strigătele fiicei tale, dar dacă vor fi doi nepoți… Nu, nu am nevoie – a spus soacra.
Într-o zi, când am venit acasă, Ioana nu era în camera noastră. La început, nu am înțeles, fiica mea doarme în patul ei, iar soția nu. Se pare că s-a culcat cu soacră-mea. Dimineața mi-a explicat că mama fusese bolnavă toată noaptea și nu putea să o părăsească. Nu știu ce să fac în această situație, vreau sa locuiesc separat, fără soacră. Simt că o astfel de conviețuire nu va duce la bine.