În anii de studenție m-am cunoscut cu viitorul meu soț. El era un student străin, vorbea în limba engleză. Până acum nu înțeleg, ce m-a interest în el atunci.
Ne-am întâlnit pentru prima oară în parlamentul studențesc, unde fiecare își reprezenta facultatea. Apoi s-au început: întâlniri, cafenele, plimbări, flori, petreceri. În anul 3 de universitate m-a cerut în căsătorie, iar în al 4-lea ne-am căsătorit.
Michael a rămas să trăiască și să lucreze aici. Eram foarte fericită pentru că nu intenționam să mă mut în altă țară, lăsându-mi toată familia și prietenii. După absolvire, am început să îmi caut primul loc de muncă când am aflat că aștept un copil. Am fost amândoi foarte bucuroși de asta.
Sinceră să fiu, mi-a fost greu să stau acasă 24/7. Desigur, nu era vorba despre o carieră în acel moment, eu aveam grijă de copil, eram totalmente asigurați de Michael. Când Milana avea 2,5 ani, am decis să o trimit la grădiniță și să-mi găsesc un loc de muncă.
Bărbatul s-a opus tăios, spunea că nu aș avea timp să fac nimic acasă: nici să fac mâncare și nici să fac curățenie în apartament. În loc să pregătesc micul dejun pentru el, voi fugi la muncă devreme. În general, femeile din țara lui nu lucrează, ci au grijă de copii și de casă. Ia-te uită, nu-i place când o femeie lucrează și îi rămâne puțin timp pentru casă și familie.
Totul a ajuns la punctul în care Michael mi-a pus o condiție: fie eu rămân acasă, fie el divorțează cu mine și ia micuța Milana. Eram șocată! În aceași zi, mi-am strâns imediat lucrurile și m-am întors cu copilul la casa părinților.
Când bărbatul și-a dat seama că nu glumesc și că manipulările sale nu au fost eficiente, s-a răzgândit. Acum lucrez într-o companie de succes. Am timp și pentru muncă și pentru familia mea. Uite așa!
