Eu și fiul meu stăm la casă.
Pe banda rulantă stau fără griji cașcavalul “de Săveni” și o sticlă de șampanie.
-Tată, când voi crește mare, voi iubi vinul ca și tine. Ion și-a împărtășit planurile pe viitor, mândru și cu voce tare.
Voiam să dispar undeva în acel moment.
Apropo, eu nici nu iubesc vinul. Prefer coniacul, însă nu am apucat să îmi corectez fiul.
Aud hohote din coadă.
M-am îndepărtat de Ion, și ca un curcan într-o curte străina, întorc capul îngrijorat încolo și încoace întrebând „Al cui este copilul?”.
Oamenii din urma mea se holbează, pentru a-l privi în ochi pe tatăl-bețiv și viitorul “alcoolic”.
De obicei, când mă aflu într-o situație jenantă nu mă dau bătut, o aduc până la absurd.
Arătând cu degetul spre șampanie, m-am adresat omului ce era alături de mine: “iată… pentru soția mea pe diseară..”.
El dă din cap, clar – familie de bețivi.
După aceea am zâmbit vinovat, și mi-am aplecat capul la banda rulantă cu produse. Ce să zic, m-am comportat ca cel mai obișnuit bețiv. Unica ce mi-a mai rămas să fac, era să nu mă țin pe picioare și să cad pe jos, spunând tuturor, că sunt “treaz”.
Ionel mormăia ceva despre bomboane și a pus alături de șampanie un M & M’s.
Am ieșit afară.
Fiul s-a bagăt în sacoșă cu tot cu capul, căutând bomboanele. Doar coada tremura deasupra bâltoacelor.
Mândria mea șifonată avea nevoie de explicații.
-Ionel! Gândește-te ce spui! După părerea ta, eu iubesc vinul?!
-Care vin?
Aud vocea lui îndrăzneață din sacoșă.
– Ce ai spus la casă?
– Voiam să îți spun ceva plăcut, ca să îmi cumperi un M & M’s.
Trebuie să ascult sfaturile soției și să duc copilul la un logoped.
