Fiica mea, Andreea, are șapte ani. Ea este elevă în clasa a doua. Fetița mea are 28 de colegi de clasă, nici nu pot să îmi imaginez cum doamna profesoară reușește să se descurce cu toți. Copiii sunt foarte activi, aș spune, chiar obraznici.
De fiecare dată când Andreea pleacă la școală, eu îi împletesc două codițe. Poate unui o să zică că e de modă veche, dar mie îmi place foarte mult și copilul se simte confortabil, fiindcă firele de păr nu o încurcă pe parcursul lecțiilor. Într-o zi, Andreea s-a întors de la școală cu lacrimi în ochi. Fiica a alergat în brațele mele și nu a putut să scoată niciun cuvânt. Singurul lucru pe care l-am observat imediat a fost părul ciufulit. Fetița s-a liniștit pentru câteva momente, a întins mânuța spre mine, iar când a desfăcut pumnul, am văzut o bucată tăiata din codița ei.
Desigur, am depus tot efortul ca să o liniștesc şi am întrebat-o ce s-a întâmplat. S-a dovedit că colegul ei de clasă, Ștefan, care stătea în banca din spatele ei, a glumit la ora de creație că îi va tăia o parte din păr, dar Andreea s-a speriat și a tras repede codița din mâinele lui Ștefan, iar o bucată din ea căzut la pământ. Pe lângă coadă, băiatul a tăiat și bluza pe care o purta fiica mea.
A doua zi, am aflat de la profesoară adresa micului bădăran. De altfel, el nici nu a venit la școală în acea zi. O bătrânică mi-a deschis ușa, iar, după cum am aflat pe parcurs, ea este sigura persoană care are grijă de băiat. Ei trăiesc în sărăcie și abia supraviețuiesc. Desigur, eu nu am cerut nicio despăgubire materială, ci am rugat-o să îmi permită să am o conversație educativă cu Ștefan. Un cap cârlionţat ne urmărea de după ușă.
– Doamnă, mie îmi place foarte mult de Andreea dumneavoastră.
Acest moment a fost foarte drăguț și m-a făcut să zâmbesc. Cred că bunica îi va explica lui Ștefan cum să-și exprime mai gingaș sentimentele față de fete. Acum mă grăbesc să o întâlnesc pe Andreea de la școală, pentru că azi avem o programare la frizerie.
