Alexandru a fost un băiat neliniștit timp de opt ani. Una dintre ocupațiile lui preferate era să facă bungee jumping. Probabil, cu toții știm această distracție nebunatică, căci sfoara prinsă strâns de o creangă groasă a distrat nu doar o generație de copii.
Vacanța de vară deja începuse, ceea ce înseamncă că se apropia distracția. Alexandru și-a făcut vânt din toate puterile și a sărit pe sfoară. De fiecare dată i se dădea ușor această ocupație, dar de această dată ceva n-a mers bine. A alunecat din viteză repede și dureros. Când s-a pomenit pe pământ și-a văzut palmele roase și ochii i se umpluse cu lacrimi. Băiatul a fugit acasă. Mama lui i-a prelucrat rana, dar în ziua următoare mâinile erau acoperite de bule galbene. Mama lui nu a lungit timpul și a mers cu năzdrăvan la spital.
Medicul l-a examinat pe băiat și a spus că este necesară o prelucrare suplimentară a rănii. Mama lui s-a strâmbat, a spus că nu poate asista la toate aceste proceduri medicale și a ieșit din cabinet.
Acolo Alexandru deja nu mai era așa erou. Ochii lui devenise din nou uzi și a început să plângă. Sora medicală nu a putut să ignore asta, l-a îmbrățișat pe băiat, l-a liniștit, l-a strâns la piept și îl ajuta pe medic cu mâna cea liberă. Totul a decurs repede. Băiatul nu mai plângea. Alexandru a sărit de pe scaun cu mâna bandajată și cu zâmbet a spus: ”Doamnă, sunteți bună.”
Astfel de cuvinte mereu încălzesc sufletul, spune Elena. Uneori pentru un tratament nu sunt suficiente pastilele sau injecțiile, mai trebuie să adăugăm și o vorbă bună.
