M-a sunat sora mea. Era foarte furioasă și se răzbuna pe mine, nu pe vecinii ei. Cornelia locuia la etajul nouă și avea o fiică – Alexandra. Ea avea jumătate de an. Soțul ei – Marin, a plecat peste hotare la câștig. Venea acasă de sărbători, căci aici bărbatul nu își găsea de lucru pentru a-și întreține familia.
Corneliei la început îi era foarte greu de una singură cu copilul, dar apoi fata creștea și îi era mai ușor, sau poate pur și simplu se obișnuise. Cornelia avea o vecină bătrână. Ea a devenit neputincioasă și de aceea fiul ei a luat-o la el, iar apartamentul au decis să îl dea în chirie. Familia lor avea o stare financiară decentă, de aceea prețul chiriei era destul de simbolic. Nu le-a trebuit mult timp ca să caute chiriași – doi studenți prieteni care l-au închiriat.
În primele zile totul a fost bine, dar peste o săptămână s-a început coșmarul. Băieții veneau de la cursuri și puneau muzică atât de tare, încât micuța Alexandra se speria și se trezea. Cornelia ieșea din apartament, le bătea la ușă – iar asta nu era simplu pentru că sunetul era nebun, și îi ruga amabil să dea muzica mai încet pentru că are un copil mic și nu o lasă să doarmă.
La început tinerii țineau cont de rugămintea femeii, dar apoi pur și simplu nu deschideau ușa și o ignorau. Era imposibil să trăiască așa. Copilul nedormit făcea capricii, în plus această muzică…
Să apeleze la poliție era în zadar: ”Doamnă, în toiul zilei toți ar trebui să vorbească în șoaptă pentru că copilul dvs. doarme?”
Cornelia a sunat proprietarul apartamentului și i-a explicat situația. Bărbatul a venit a doua zi. El a vorbit cu băieții destul de dur, i-a amenințat că îi va muta din apartament dacă măcar o dată va mai avea loc un incident similar. Desigur, cu așa preț în ziua de azi nu mai găsești apartament în chirie, de aceea în ziua următoare tinerii au vizitat-o pe femeie cu un tort, ceai și o jucărie pentru Alexandra și și-au cerut scuze. Mai mult nu a mai fost gălăgie.
