Am o prietenă veselă pe nume Cristina. Ea este sufletul petrecerii, mereu îmi este interesant și distractiv când petrec timpul cu ea. Cristina întotdeauna îmi îmbunătățește starea de spirit și aduce cu ea energie pozitivă. În general, este o fată bună, doar că are un cusur – obrăznicia, iar uneori această trăsătură negativă depășește toate limitele.
Ne-am cunoscut la căminul universității noastre. Locuiam împreună într-o cameră și mai avem două colege. Noi și fetele imediat ne-am împrietenit și am purtat conversații plăcute pentru a ne cunoaște mai bine.
La universitate, eu și Cristina eram în grupe diferite. La urma urmei, ea studia la o altă facultate. La cămin ne-am distrat de minune, am vizitat diferite locuri și ne-am bucurat de viața studențească.
Fericirea noastră s-a terminat când a început sesiunea…
În această perioadă, toată lumea se pregătește cu sârguință, își îndeplinește sarcinile și își predă temele .
Cristina vrea să devină designer grafic și, din această cauză, avea nevoie de laptop pentru a susține un examen.
Din păcate, ea și-a uitat laptopul acasă, într-un alt oraș. Așa că m-a rugat să îi împrumut laptop-ul meu pentru câteva zile. Am fost de acord să o ajut, pentru că în acel moment nu aveam nevoie de el. Cristina a luat laptop-ul și a plecat la universitate. Am reușit să rezolvăm această problemă, iar eu am fost bucuroasă că am putut să îi ofer o mână de ajutor.
Săptămâna următoare, Cristina m-a rugat să îi dau ei laptop-ul meu, deoarece își introdusese deja datele și fișierele în sistem. Ea a încercat să mă convingă că eu oricum nu am nevoie de el, iar ei i-ar prinde bine.
M-a surprins o asemenea obrăznicie, pentru că eu știam că are propriul ei laptop. Pe de altă parte, de ce ar trebui să îi dau ceea ce îmi aparține? Înțeleg că e normal să îi împrumut laptop-ul pentru o vreme, dar nu pentru totdeauna. Bineînțeles, am refuzat să îi fac această favoare. Cristina s-a supărat pe mine și acum nu mai comunicăm.
